Fițele din ultima săptămână ale portughezului Cristiano Ronaldo au răcit nu doar relația acestuia cu suporterii Realului, ci și pe cea cu presa din capitala Spaniei. Cotidianul As, unul dintre cele două considerate apropiate campioanei Spaniei, a profitat de situație și a realizat un sondaj în care fanii erau întrebați dacă ar fi acceptat în locul conducerii oferta de 200 de milioane de euro venită în această vară de la Manchester City pentru Cristiano.
Respondenții au oferit reacția așteptată. 82 la sută dintre cei 140.000 de votanți au spus că l-ar fi lăsat pe Ronaldo să plece contra fabuloasei sume, semn că vedeta portugheză nu este chiar indispensabilă din perspectiva suporterilor „blanco”. Doar 12 la sută dintre votanti au împărtășit aceeași opinie ca și conducătorii campioanei Spaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER